Uscarea corecta a hainelor
Uscarea corecta a rufelor
Pentru o casa in care orice bucata de spatiu este vitala, masina de spalat cu uscator este o alegere ideala. Pe de alta parte, un uscator independent permite o mai buna uscare a hainelor: cu programe specializate pentru uscarea celor mai dificile materiale, uscatorul de rufe dispune de o cuva mult mai mare, pentru a permite aerului sa circule foarte mult si hainelor sa se usuce fara a se sifona.
Indiferent de optiune, mai jos sunt cateva sfaturi de la specialisti despre cum sa alegem masina de spalat cu uscator sau uscatorul independent:
1. Masina de spalat cu uscator:
a. Capacitate – Daca aveti multe rufe de spalat, ar trebui sa optati pentru o masina de capacitate mare. Mai ales daca tineti cont de faptul ca, in ciuda capacitatii, masinile de spalat mari pot fi la fel de eficiente din punct de vedere al consumului ca modelele mai mici si ofera aproximativ aceleasi functii. In cazul masinilor de spalat cu uscator, capacitatea de spalat difera fata de capacitatea de uscat – de exemplu, masinile de spalat pot sa aiba o capacitate de incarcare pentru spalare de pana la 9 kg si de uscare de pana la 7 kg.
b. Programe – “Daca aveti o garderoba diversificata, optati pentru o masina cu uscator care are un ciclu pentru rufe delicate si programe speciale pentru tesaturi din lana. Mai nou, masinile de spalat dispun chiar de ciclul pentru rufe ultradelicate, perfect pentru spalarea chiar si a articolelor din plus. De asemenea, puteti opta mai nou pentru masini de spalat cu uscator care au functii speciale de eliminare a bacteriilor si alergenilor,
c. Consum – Anumite uscatoare integrate in masinile de spalat au senzori care masoara gradul de umiditate pentru a scadea timpul de uscare si, deci, de a limita consumul de energie.
d. Niveluri de uscare – Este foarte important sa optati pentru o masina de spalat cu uscator care sa dispuna de cat mai multe niveluri de uscare – spre exemplu, nivelurile calcare, intindere, impaturire, purtare. In functie de nivelul ales, masina pastreaza un anumit procent de umiditate in rufe, pentru ca rufele sa fie cat mai netede.
e. Nivel zgomot – O masina de spalat silentioasa este recomandata mai ales in cazul familiilor cu copii mici sau in cazul in care este pozitionata intr-un spatiu in care petreceti mult timp, precum bucataria. Pentru a limita nivelul de zgomot, puteti opta pentru o masina cu motor silentios, fara perii, care nu necesita contacte electrice.
2. Uscatorul independent:
a. Spatiu – Principalul criteriu, atunci cand vorbim despre uscator, este cel legat de lipsa spatiului, in acceptiunea colectiva. Pentru a economisi spatiu, specialistii recomanda pozitionarea uscatorului deasupra masinii de spalat. Suportul special se monteaza in cateva minute si este solid, garantand stabilitate maxima.
b. Capacitate – Uscatoarele beneficiaza, in general, de o capacitate intre 4 si 9 kg. Daca aveti mai mult de 2 membri in familie, un model de circa 7 kg este alegerea optima.
c. Filtrare – Optati pentru filtre extrem de usor de scos si de curatat. Alegeti filtrele cu laturile rotunjite, pe de o parte si cu colturi ascutite, pe de alta parte, acestea fiind extrem de usor de reintrodus dupa curatare.
d. Autogolire – Optati pentru un uscator care poate fi racordat la conducta de evacuare a masinii de spalat, pentru a nu mai fi necesara golirea tavitei de colectare a condensului.
e. Programe speciale – Acordati o atentie sporita programelor speciale pentru: uscare rapida – in special pentru cantitati mici de rufe, calcare usoara – inmoaie fibrele pentru a facilita calcarea, reimprospatare – ajuta la eliminarea mirosurilor neplacute, incalzire rufe – ideal, de exemplu, pentru pijamalele copiilor.
ATENTIE!!! Fibrele se rup definitiv in momentul in care uscatorul este prea plin si hainele nu au loc!!! De cele mai multe ori netezirea ulterioara este imposibila!!!!
Spatiul mic al locuintei nu permite folosirea unei masini de uscat rufe? Uscatoarele pliabile sunt o solutie la indemâna. Locuintele de mici dimensiuni fac dificila uscarea rufelor din cauza ca masinile speciale ocupa prea mult spatiu. Iti vin in ajutor noile inventii in domeniu, sisteme usor de fixat pe pereti sau pe tavan, in baie sau in balcon, pe care le poti intinde numai atunci când ai haine de uscat. Practice, usor de montat si rezistente, uscatoarele extensibile nu-ti mototolesc hainele si nici nu le murdaresc de rugina, precum cele din aluminiu cu stativ.
1.Uscatorul retractil mareste spatiu – Pentru uscarea rufelor in baie sau in balcon, poti folosi un uscator retractil, pe care il intinzi numai când speli. Un capat al lui se fixeaza pe un perete, de la care se extind patru sau sase fire pâna la celalalt capat, care sta pe peretele opus. Este confectionat din plastic, se monteaza cu usurinta, se poate alungi 21 de metri si nu este costisitor, pentru ca are un pret cuprins intre 30 si 60 de lei. Mai mult, pentru ca il strângi dupa folosire, te ajuta sa câstigati mai mult spatiu in locuinta.
O idee pentru spatii inguste – Daca locuiesti intr-un apartament mic, o solutie buna pentru uscarea rufelor este uscatorul de rufe ajustabil in lungime, pe care il poti intinde chia si trei metri. Este ideal pentru spatiile inguste. Functioneaza cu ajutorul unui rotor si este prevazut cu un fir. Il poti achizitiona cu aproximativ 30 de lei.
3. Sistem de uscare prins pe tavan – Când ai o casa mica, pâna si tavanul devine util in amenajare. Pe cel din baie sau din bucatarie, ai putea prinde foarte usor, cu holsuruburi, un uscator cu bare de otel. Un astfel de uscator are sase bare acoperite cu plastic. Ele sunt actionate cu ajutorul unor fire rezistente, din poliester, pentru a fi coborâte de pe tavan. Pretul uscatorului variaza intre 80 si 100 de lei, in functie de lungime, ce este cuprinsa intre unul si doi metri. De asemenea, este estetic, fiind de culoare alba, si nu ocupa spatiu, precum uscatoarele obisnuite, din aluminiu.
4. Asa uscati rapid rufele! Tot pentru cei care nu dispun de spatiu in locuinta pentru uscarea rufelor a fost creat un dispozitiv cu husa termica. Acesta poate fi pliat dupa folosire si depozitat intr-un loc ingust. Are un avantaj extraordinar: indiferent de anotimp, te ajuta sa usuci hainele in numai o ora, pentru ca este prevazut cu o pompa de aer cu putere de 800 W. Pui hainele in uscator cu ajutorul umeraselor si a cârligelor pe care le contine si le lasi sa se usuce. Apoi, inchizi uscatorul, il lasi sa se usuce si el, dupa care il strângi. Uscatorul acesta costa ceva mai mult, aproximativ 200 de lei.
5. Uscatorul de rufe electric – Pentru uscarea rapida a rufelor, indiferent de vremea de afara, alege un uscator electric, cu 24 de bare care se incalzesc. Este ideal pentru cei care n-au prea mult spatiu in casa, pentru ca se poate plia dupa racire si pentru ca nu ocupa loc. Are un pret de circa 250 de lei, dar iti asigura uscarea rufelor intr-un timp foarte scurt.
Extrapont: Uscatoarele din otel si poliester sunt protejate de coroziune si nu-ti murdaresc hainele.
ATENTIE!!! In momentul uscarii asigurati-va ca hainele dumneavoastra au suficient spatiu si ca pozitionarea pe uscator nu da nastere unor pete sau cute suplimentare (ex: cutele produse ce carlige sau cele produse de inghesuirea rufelor pe uscator)
Comentarii
Lasa un comentariu